vineri, 12 noiembrie 2010

La începutul drumului

Mineralele joacă un rol important în întreaga istorie a istoriei omului şi a comunităţilor umane, fie că e vorba de elemente relativ comune, metale, sau pietre preţioase.
Din Genesa până în Apocalipsa apar menţiuni ale prezenţei acestora.
Nu poate fi negat, pe lângă aspectul practic al folosirii acestora, încărcătura simbolică a lor.
Şi în ziua de astăzi lumea orientală înţelege aceste elemente într-un mod mai profund decât societăţile occidentale.
Creaţia începe de la un pământ eminamente mineral, acestuia adăugându-i-se elementele de viaţă vegetală, animală şi umană, în zilele Creaţiei.
În mod specific, primul element numit este aurul, un metal atât de important în întreaga existenţă a vieţii omului pe Pământ. (Genesa 2:11)
Se mai menţionează şi onixul: o piatră preţioasă. (Genesa 2:12)
Bedelionul (bedelium), menţionat şi el, nu este o piatră preţioasă, sau semipreţioasă, cum ar părea la prima vedere, ci răşina  arborelui de cauciuc din acea zonă. (Genesa 2:12)
Două dintre metalele definitorii pentru dezvoltare, cuprul (arama) şi fierul, sunt menţionate în Genesa 4:22: Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor din aramă şi din fier.

0 comentarii: